Locul tău este aici!

Vino să ne cunoaștem!

Strada Pomilor, nr. 16, Tamași Corbeanca

Ne-am convins că timpul petrecut în natură în compania celor dragi aduce bucurie și sănătate!

De aceea, dezvoltăm faza a doua a proiectului formată din 36 de case individuale noi, într-o zonă cu acces rapid la artere rutiere importate, mijloacele de transport în comun și cu numeroase facilități în apropiere: școli, grădinițe, magazine.

Prin modul în care este poziționat proiectul vei putea avea parte de intimitate, dar și avantajul de a ajunge în mai puțin de 30 minute până în centrul capitalei.

 

  • La 500 metri distanță ai grădiniță și școală, iar la 700 metri Mega Image și magazin universal. 

 

  • La 5 minute de mers pe jos există mijoace de transport în comun.

 

  • Ai acces rapid la Lacul Corbeanca, Moșia Corbeanca și poți faci plimbări într-una din cele trei păduri din apropiere.

 

  • DN1 Value Centre în doar câteva minute cu mașina.

 

  • În mai puțin de 15 min ajungi la Therme București, Edenland, Aeroportul Otopeni sau Mall Băneasa.